Română      Русскии      English

 

 

 

 

 

 

Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității
și Capacității de Muncă

 
Prima pagină  »  Informații utile
Informații utile
Particularităţi de abordări kinetoterapeutice la copiii cu Sindrom Down.

Cauzele de bază ce condiţionează apariţia insuficienţelor motorii la copii cu Sindromul Down (SD) sunt reprezentate de hipotonia musculară, dezvoltarea abnormală a reflexelor, afectarea echilibrului precum şi, adaosul supraponderal.

Cauzele de bază ce condiţionează apariţia insuficienţelor motorii la copii cu Sindromul Down (SD) sunt reprezentate de hipotonia musculară, dezvoltarea abnormală a reflexelor, afectarea echilibrului precum şi, adaosul supraponderal. Mai sunt câteva cauze medicale care nu pot fi neglijate de către specialişti: anomalii congenitale ale cordului, dereglări sensomotorii şi hipermobilitatea articulaţiilor. Luând în consideraţie problemele motorii specifice ce persistă la copiii cu SD, este necesar ca ei să fie monitorizaţi de către kinetoterapeut pediatru pe parcursul primilor ani de viaţă.

    Bazele dezvoltării ulterioare ale paternelor mişcărilor normale la copilul cu SD sunt puse în perioada timpurie, din această cauză anume în această perioadă trebuie de efectuat intervenţii orientate spre dezvoltarea paternelor de mişcare normală. Elementul decisiv, ce condiţionează limitarea activităţii de deplasare la copiii cu SD, îl reprezintă incapacitatea lor de a fixa o poziţie anume a corpului.  În contextul kinetoterapeutic, aceasta înseamnă, că, pentru fiecare element de mişcare de bază este necesar de a stimula capacitatea copilului de a menţine corect poziţia iniţială a corpului, de exemplu, poziţia culcat pe abdomen cu capul ridicat, poziţia patrupedă sau poziţia bipedă. 

    Este foarte important de a stimula adecvat stabilitatea posturală prin intermediul stimulării unui mecanism de  stabilizare, cum ar fi contractarea reciprocă a grupurilor de muşchi ce sunt situaţi în jurul articulaţiilor, suficientă pentru a fixa aceste articulaţii. De regulă, la etapele iniţiale ale dezvoltării motorii timpurii, în acest scop se folosesc poziţii simetrice ale corpului, iar când este necesar, se permite oferirea suportului adiţional copilului pentru a menţine poziţia necesară. Cu toate acestea, iniţial, mişcările vor fi efectuate preponderent static.

     La următoarea etapă, copilul trebuie să fie maximal stimulat pentru a efectua mişcări de tranziţie, şi anume: din poziţia simetrică iniţială în orice altă poziţie, pe cît se poate de independent. În aşa mod, treptat urmează să lărgim spectrul de cerinţe în cadrul sistemului de control postural. Spre exemplu, în poziţia pe şezut sau poziţie bipedă, trebuie să stimulăm mobilitatea  trunchiului (rotaţia şi flexia laterală), reacţii adecvate de menţinere a echilibrului, efectuarea mişcărilor izolate şi diversificate orientate spre deplasarea centrului de menţinere a greutăţii într-o parte. La etapele finale, mişcările diverse şi izolate, precum şi îmbunătăţirea calităţii mişcărilor şi a reacţiilor posturale sînt atinse mai uşor, atunci când copilul este poziţionat într-o poziţie asimetrică. Reţineţi că, fiecare copil se dezvoltă fizic diferit faţă de alţi copii, şi din acest motiv, kinetoterapia trebuie să fie individualizată.

   Deoarece kinetoterapia este orientată copiilor cu dereglări de dezvoltare intelectuală, în procesul terapiei aplicate este necesar de a crea situaţii clare pentru copil şi în mediul potrivit, fapt ce va stimula copilul să îndeplinească cerinţele puse.

    Activitatea de mişcare trebuie să fie funcţională şi să favorizeze dezvoltarea copilului din toate aspectele. Din această cauză, din punct de vedere practic, activităţile de mişcare compensatorie sunt considerate pozitive, şi drept o etapă de tranziţie spre dezvoltarea mişcărilor diferenţiate şi diverse.

    Termenul de funcţionalitate a mişcării desemnează mişcările care ulterior pot fi transferate în activitatea diurnă, iar activităţile recent învăţate vor fi transferate în situaţiile de joacă sau de autodeservire.  Participarea părinţilor favorizează aplicarea  deprinderilor învăţate la nivel de activităţi diurne.  Părinţii trebuie să participe la integrarea deprinderilor acumulate de către copil în procesul şedinţelor de kinetoterapie în toate activităţile copilului: joacă, autodeservire, spălare, alimentaţie. Doar în aşa mod activităţile şi deprinderile însuşite de către copil pe parcursul terapiei fizice vor fi perfectate.

    Există câteva principii, care trebuie să fie respectate de către kinetoterapeut cu scopul de a dezvolta la maxim motorica grosieră la copilul cu SD:

§    Se stimulează formarea deprinderilor motorii grosiere corespunzător nivelului de dezvoltare a copilului la momentul dat.

§    Este important de a atrage o atenţie deosebită prevenirii şi corecţiei mişcărilor abnormale ce sunt tipice copiilor cu SD.

§    Trebuie să ne axăm pe aspectele forte de dezvoltare a funcţiei motorii grosiere la copiii cu SD: integritatea receptorilor vizuali şi a celor kinestetici, precum şi un nivel înalt de abilităţi de imitare. Integrarea copilului cu SD într-un colectiv de copii cu dezvoltare motorie tipică, favorizează imitarea mişcărilor normale de către copil, fapt ce este decisiv în dezvoltarea lui grosieră.

    Dezvoltarea motoricii grosiere, precum şi abilităţilor copilului de orientare în spaţiu, sunt realizate prin aplicarea unui grup de exerciţii speciale, dar şi în cadrul dansului, jocului şi a altor activităţi interactive. În afară de aceasta, nu trebuie să uităm că în situaţii casnice, este nevoie să stimulăm permanent abilităţile copilului dar şi să realizăm o poziţionare adecvată a acestuia în cazul purtatului în braţe, şezutului, poziţiei bipede…

     Când alegem strategia de lucru, este necesar de a lua în consideraţie nivelul de deplasare activă a copilului. În pofida faptului că, dezvoltarea fizică a copiilor cu SD variază foarte mult, majoritatea autorilor clasifică această patologie în două grupuri mari: "activişti" şi "observatori".

Activiştii:

§     Preferă să se deplaseze din loc în loc, menţin poziţia pe un singur loc doar pe un scurt timp;

§     Sunt destul de toleranţi la poziţii noi, pe care încă nu le posedă, inclusiv şi faţă de cele riscante;

§     Nu tolerează să fie purtaţi în braţe, preferă să se deplaseze;

§     Preferă deplasarea rapidă;

§     Le place să se întoarcă, să se târască, să treacă dintr-o poziţie în alta;

§     Pentru a ajunge un  obiect, se străduie să-l ajungă, se ridică pe scaun, coboară…;

§     Limitează timpul de aflare în poziţie statică bipedă sau pe şezut.

Observatorii:

§     Preferă să observe, să se joace cu jucării, să vorbească, dar efectuează aceste activităţi doar aflându-se în poziţie statică. Pentru a se mişca, trebuie să fie motivaţi;

§     Sunt foarte precauţi şi atenţi, se tem de poziţii şi mişcări noi;

§     Le place să fie purtaţi în braţe, stau un timp îndelungat şi nu prezintă interes de a coborî pentru a se deplasa de sinestătător;

§     Preferă să se deplaseze lent, în aşa fel ei mai uşor îşi menţin echilibrul şi îşi controlează poziţia corpului în spaţiu;

§     Preferă să stea în poze statice: pe şezut sau în picioare;

§     Nivelul mişcărilor active, de regulă, este foarte limitat.

Reţineţi: în cadrul determinării programului de lucru pentru fiecare copil individual, este necesar să luăm în consideraţie toate contraindicaţiile corelate cu starea de sănătate a copilului.

 

Până la vârsta de 1.5 ani copiii cu SD trebuie să poată efectua următoarele sarcini:

§ Să ţină capul

§ Să stea pe şezut

§ Să facă tentative de mers în poziţie patrupedă

§ Să se deplaseze lângă mobilă.

Până la vârsta de 1 an, părinţii (în cazul în care nu se adresează pentru intervenţii specializate la specialiştii în domeniu) trebuie să stimuleze maximal abilităţile copilului de deplasare, să implice copilul în jocuri ce stimulează mişcarea.

Caracteristica nivelului de dezvoltare a funcţiei motorii grosiere la copiii de 1.5 ani:

§     Se pot aşeza din poziţia culcat, după care stau aşezaţi singuri, fără sprijin;

§     Se ridică de pe scăunel ţinându-se de un suport, şi se deplasează lateral. Să se ridice din poziţia pe şezut de pe podea pot nu toţi;

§     Se deplasează în poziţie patrupedă, ceea ce nu toţi pot acest lucru, ci alternativ se deplasează pe abdomen sau prin rostogolire;

§     Merg cu suport;

§     Fac câţiva paşi de sinestătător.

Cele mai importante direcţii de activitate la această etapă sunt:

§     Îmbunătăţirea mişcărilor existente şi prevenirea posibilelor dereglări;

§     Învăţarea trecerii dintr-o poză în alta

§     Stimularea apariţiei mişcărilor noi

§     Formarea orientării în spaţiu. Stimularea studierii spaţiului, prin care subînţelegem folosirea abilităţilor deja existente ale motoricii grosiere, precum şi învăţarea noilor metode de deplasare în spaţiu. 

În rezultatul studierii mai multor ipoteze, la crearea planului individual de lucru, trebuie să luăm în consideraţie toate componentele dezvoltării funcţiei motorii grosiere : puterea musculară, capacitatea de a echilibra corpul, abilitatea de a menţine echilibrul static şi dinamic în spaţiu, coordonarea mişcărilor, nivelul senzaţiilor proprioceptive.

Metode de îmbunătăţire a calităţii mişcărilor existente şi prevenirea mişcărilor abnormale:

§     Pentru a fixa coapsele copilului se recomandă de a folosi o bandă elastică care va preveni apariţia mişcărilor patologice, care duc la dereglarea procesului de ocupaţie cu kinetoterapeutul;

§     În cadrul purtatului în braţe, picioarele copilului trebuie să fie unite, indiferent de poziţia copilului;

§     În poziţia, şezut pe podea, picioarele copilului trebuie să fie ţinute împreună cu ajutorul picioarelor adultului, pentru a preveni depărtarea excesivă a acestora;

§     Este foarte eficientă poziţionarea copilului pe un scăunel mic, deoarece în această poziţie genunchii copilului sunt orientaţi înainte.

    O metodă foarte eficientă pentru a obţine apropierea picioarelor şi a coapselor o reprezintă mersul patruped, ridicarea suprafeţelor înclinate şi mersul pe trepte.

§     Mersul pe nisip, iarbă precum şi pe suprafeţe rugoase.

§     Mersul pe scândură

§     Mersul cu obstacole.

Tipul de dereglare: deplasarea insuficientă, întoarcerea îngreunată la nivelul centurii pelviene.

Metode de prevenire şi corecţie: 1. în timpul purtatului în braţe sunt preferabile poziţiile cu torsionare la nivelul bazinului; 2. în timpul jocului - jucăriile trebuie să fie plasate lateral; 3. în timpul schimbării poziţiilor - folosirea rotaţiilor în regiunea bazinului.

Tipul de dereglare: Dereglare de echilibru în cadrul deplasării punctului de greutate a corpului.

Metode de prevenire şi corecţie: Mişcări de destabilizare a copilului, stimularea tendinţei de a reveni în poziţia iniţială:  1. Legănat lent pe minge-copilul trebuie să tindă permanent spre poziţia mediană a corpului; 2. "Mersul pe cal"- adică copilul este pus pe genunchii maturului, care mişcă alternativ în sus şi în jos picioarele; 3. Copilul culcat pe podea – alternativ ridicăm picioarele acestuia; 4. În poziţie bipedă – legănăm copilul ţinându-l de centura pelviană; 5. Joaca pe balansor sau cu alte jucării ce duc la îmbunătăţirea echilibrului;  6. Pe rulou – obţinem mişcări în diferite direcţii pe şezut şi pe culcat; 7. Învăţăm să lovească mingea cu piciorul; 8. Învăţăm să stea într-un picior.

 

Tipul de dereglare: Incapacitatea sau insuficienţa mişcărilor de săritură.

Metode de prevenire şi corecţie: 1. Mişcări de aşezare incomplete, 2. Sărituri de la înălţimea de 10 cm, 3. Sărituri pe trampolină sau pe alte suprafeţe pe care se poate de sărit.

Un rol foarte important în procesul de abilitare a copilului cu SD (cu hipotonie pronunţată, hiperelasticitate a ligamentelor şi dereglare de echilibru) îl reprezintă instruirea copilului de a schimba pozele prin intermediul poziţiilor de tranziţie. Motivul pentru care terapeutul trebuie să insiste la schimbarea poziţiilor, este preferinţa copilului cu SD să stea într-o poziţie sigură fără a tinde să obţină o oarecare altă poziţie, fapt ce duce la lipsa de încredere în propriile sale puteri şi o dependenţă sporită de alte persoane.

Mai jos sunt expuse variante de obţinere a unor poziţii:

  1. atingerea pozei pe şezut: - din poziţia patrupedă, - din poziţia pe culcat pe abdomen, - din poziţia pe genunchi, - din poziţia bipedă.
  2. abandonarea pozei pe şezut: - din poziţia patrupedă, - din poziţia pe culcat pe abdomen, - din poziţia pe genunchi, - din poziţia bipedă.
  3. atingerea pozei pe genunchi: - din poza înaltă bipedă, - din poziţia pe culcat pe abdomen, - din poza patrupedă.
  4. să se ridice la un suport: - din poza înaltă bipedă, - pe şezut pe podea, - din poza pe genunchi
  5. din poziţia bipedă copilul trece în: - pe şezut pe scăunel, - pe şezut , pe podea.

Fiecare mişcare nouă asupra căreia lucrăm, trebuie să reiasă dintr-o mişcare deja bine însuşită. Mişcarea nouă trebuie să fie bine efectuată de către copil precum şi maximal atractivă pentru el.

Învăţăm copilul cu DS să meargă.

La acest capitol putem menţiona următoarele stadii de învăţare:

  1. mersul susţinut de ambele mâini
  2. mersul cu suport susţinut de un premărgător
  3. mersul susţinut de o mână
  4. mersul de sinestătător (începând cu 2-3 paşi de sinestătători)
  5. mersul pe suprafeţe diferite
  6. capacitatea de a lovi cu un picior mingea
  7. mersul pe o scândură plasată pe podea. Lăţimea scândurii treptat se va micşora de la 30 la 10-12 cm
  8. mersul pe o suprafaţă înclinată (pe o scândură lată, unghiul de înclinaţie a căruia treptat se va mări).
  9. mersul pe trepte
  10. mersul rapid şi alergatul.

Pentru informaţii suplimentare puteţi accesa site-ul:

 www.downsideup.org

Ecaterina Gîncota

Medic kinetoterapeut,

CIP  "Voinicel" 




Informații utile

Citeşte mai mult...
Copiii de vârstă mică din ce în ce mai des și mai îndelungat sunt expuși influenței televiziunii și altor gadget-uri.
Citeşte mai mult...
In ultima vreme, ați auzit din ce in ce mai des vorbindu-se despre autism. Poate ca nu cunoașteți, cu lux de amănunte, ce se ascunde in spatele acestui cuvant dar, cu siguranța, deja știți ca este vorba despre o afectiune.
Citeşte mai mult...
Citeşte mai mult...
Termenul “Disabiităţi profunde multiple (DPM)» se referă la copiii cu o tulburări intelectuale profunde şi o dereglări motorii severe sau profunde, o deseori asociate cu probleme senzoriale
Citeşte mai mult...
Clasificarea MACS este pe larg folosită de către specialiștii în kinetoterapie precum și de către terapeuții ocupaționali din toată lumea. MACS ne permite să determinăm nivelul de implicare a ambelor măini în activitățifapt ce ne permite să stabilim sarcinile individuale de reabilitare.
Citeşte mai mult...
Dezvoltarea patologică a funcţiei motorii poate fi cauzată de probleme ale dezvoltării intrauterine, traume la naştere, dereglări cromosomiale, maladii grave, accidente. Copiii cu diferite patologii pot avea dereglări motorii asemănătoare.
Citeşte mai mult...
Stadiile de adaptare a familiei copilului cu dizabilități. Şocul iniţial - părinţii trăiesc o stare de confuzie, mâhnire şi îngrijorare. Când informaţia despre diagnostic este oferită furia şi dezorganizarea familiei sporeşte.
Citeşte mai mult...
Kinetoterapeutul este un membru important al echipei interdisciplinare. Dezvoltarea motorie a copilului este obiectivul ţinta al specialistului în terapie fizică.
Citeşte mai mult...
Activitatea specialistului în kinetoterapie începe cu evaluarea complexă a funcției motorii fine și grosiere a copilului, cu colectarea anamnezei precum și completarea formularelor necesare.
Citeşte mai mult...
Nici una dintre metodele menţionate mai jos nu pot soluţiona de sine stătător toate problemele copilului cu disabilităţi motorii, dar, utilizate în complex, prezintă importanţa în abilitarea copilului cu nevoi speciale.
Citeşte mai mult...
Ritmul de creştere a copiilor cu sindrom Down (SD) este mai lent comparativ cu copiii majoritari. Viteza de creştere a acestor copii variază în funcţie de vârstă.
Citeşte mai mult...
Sistemul de clasificare a funcţiei motorii grosiere (Gross Motor Function Classification System) este bazat pe aprecierea mişcărilor active de sine stătătoare, în special a abilităţii de a şedea (controlul trunchiului) şi a merge.
Citeşte mai mult...
Scleroza tuberoasă reprezintă o afecţiune multisistemică genetică caracterizată prin hamartoame răspândite în diverse organe inclusiv creier, cord, piele, rinichi, plămâni şi ficat.
Citeşte mai mult...
Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, versiunea pentru copil şi adolescent (CIF-CA) poate fi folosită nu numai pentru a descrie şi a compara sănătatea populaţiilor în plan mondial, a dezvolta un limbaj semantic comun între toate sectoarele preocupate de sănătatea omului dar poate avea şi o serie de aplicaţii practice.
Citeşte mai mult...
Una din problemele ortopedice frecvent întâlnite la copiii cu sindrom Down (SD) este instabilitatea atlantooccipitală IAA.
Citeşte mai mult...

14.03.2019
PRIMUL CURRICULUM în Intervenția Timpurie în Copilărie în MOLDOVA
07.03.2019
Doar împreună mișcăm lucrurile din loc
21.02.2019
Direcționează 2% din impozitul tău pe venit către Centrul de Intervenție Precoce „VOINICEL”

Utilizator (Email)
Parolă



Ai uitat parola?
Înregistrează-te